Pe cât de dulce este descoperirea unui miez bun la un fruct tare, la fel este și minunea perceperii unui fragment de dumnezeire printre străzile unui polis secularizat. Iată că am reușit să petrec o zi minunată în orașul Salonic, capitala regiunii Macedonia a Greciei. Am parcat mașina în apropierea pieței Hagia Sofia, unde se află și biserica ce poartă același nume, cel al Sfintei Înțelepciuni Dumnezeiești. Prima experiență cu o biserică devenită aproape obiectiv turistic. Puțină forfotă, asiatici cu camere, vestici care încearcă să respecte, dar se simt stânjeniți, ghizi cu grupuri care deși au senzația că vorbesc în șoaptă, acustica îi expune peste tot și, una peste alta, o generală confuzie din partea unor oameni ce par să aștepte ceva, nu știe nimeni ce. Biserica este frumoasă, un stil evident bizantin, deși nu sunt deloc un cunoscător, aducând puțină similaritate cu omonima sa din Constantinopol. În 1912 grecii reușesc să recupereze geamia ce era prezentă aici, un an mai târziu fiind resfințită și prefăcută în lăcaș creștin.
Pașii m-au dus către catacombele Sf. Ioan Botezătorul, unde există și o bisericuță deasupra lor. Cred că fonetizarea pe care am încercat să o fac citind indicatoarele, mi-a relevat că este vorba despre Ioan Prodromou, adică Înainte-mergătorul. După o scurtă pauză de înghețată, am pornit spre nordul orașului, către biserica închinată Sf. Dimitrie, protectorul orașului. Sfânta Tradiție ne spune că rămășițele sfântului s-ar găsi sub acest lăcaș. Biserica este una dintre cele mai mari din Grecia și are un aspect impresionant, pentru mine a fost sigur cea mai mare biserică ortodoxă pe care am văzut-o. Am nimerit chiar când se pregătea săvârșirea unui botez, și am asistat cu plăcere de undeva de pe margine. Sunt multe lucruri aici, de la racla sfântului, o mică zonă dedicată Sf. Anisia, câteva obiecte descoperite din perioada romană în subteran, dar și mulțime de minunate icoane, diverse stiluri și vechimi. Racla Sf. Dimitrie este ca o mini-bisericuță, fiind înconjurată de fresce din viața sfântului. La pangar m-am bucurat să găsesc cărticele chiar și în limba română.
Salonicul este locul de naștere al celebrului reformator turc, Mustafa Kemal Ataturk. Timpul și tremurul picioarelor ne-au determinat însă să pornim din nou spre mare, spre sudul orașului. După o scurtă realimentare cu lichide am găsit un loc de unde se puteau lua bilete pentru mai multe obiective. O biserică închinată Sf. Gheorghe, în renovare, Rotunda – o serie de ruine romane, dar și alte două locuri spre care doream să ne îndreptăm ulterior: Turnul Alb și Muzeul de cultură bizantină. Am pornit din nou la pas pe lângă Arcul lui Galerius, un împărat ce ar avea origini dacice, ce a imortalizat faptele sale în războaiele cu perșii în coloanele acestui monument. Lângă arcă este biserica Panagia Dexia, ce găzduiește o copie a icoanei cipriote Sf. Fecioară din Kykkos, ce se pare că ar fi fost opera chiar a Sf. Evanghelist Luca.
Drumul a urmat, la vale, către faleză. Ne-am mai oprit puțin, dar într-un final a urmat ultimul hop de efort. Urcarea pe scările Turnului Alb. Am admirat panorama oferită de turn, apoi am aflat că Muzeul Bizantin era relativ departe pentru puținele puteri ce ne rămăseseră. Am stat la o terasă, am luat o pălărie anti-soare și ne-am îndreptat pașii spre mașină.
Seara am pufăit o narghilea și am sorbit un mocktail, pe post de mici desfătări atribuite momentului de la revedere cu Salonicul. Mi-a plăcut mult, dar există acest iz al turismului, globalizării și teribilismului tineresc, căci să nu uităm că aici este și un important centru universitar.
Pe curând! Doamne ajută!
Ferment 
Lasă un comentariu