Sfântul Grigorie Dialogul

La data de 3 septembrie a anului 590 Grigore I, cunoscut și ca Sfântul Grigore cel Mare, devine primul călugăr ales episcop al Romei. Grigorie cel Mare este socotit unul dintre cei șase Părinți ai Bisericii Creștine, fiind singurul papă care a mai primit supranumele de „cel Mare” și recunoscut ca sfânt imediat după moartea sa. Grigorie a avut parte de o pregătire intelectuală completă și, deoarece cunoștea foarte bine dreptul roman, imediat după terminarea studiilor, a îmbrățișat cariera politică, având o ascensiune rapidă în administrația romană. Astfel, în anul 573, la vârsta de numai 33 de ani, el a fost numit prefect al Romei de către împăratul bizantin Iustin al II-lea. Însă, după moartea tatălui său, Sfântul Grigorie renunță la funcția înaltă pe care o deținea și după ce își vinde moștenirea și împarte banii săracilor, întemeiază șase mânăstiri în insula Sicilia. Apoi, îmbracă haina monahală, intrând ca simplu călugăr în mânăstirea înființată de el în casa părintească, mânăstire unde va adăposti numeroși călugări alungați din Mânăstirea Monte Cassino de către longobarzi. În anul 590 Sfântul Grigorie este ales episcop al Romei și, deși vreme de mai multe luni de zile Sfântul Grigorie s-a împotrivit acestei alegeri și a încercat să fugă, socotindu-se nevrednic de această cinstire, el a fost adus în cetate și numit în ziua de 3 septembrie 590, de către împăratul bizantin, episcop al Romei. Sfântul Grigorie a luptat pentru apărarea dreptei credințe și a contribuit mult la convertirea goților și a păgânilor britanici. A refuzat toate titlurile și onorurile, cu excepția titlului de „servus servorum Dei”, adică „slujitorul slujitorilor lui Dumnezeu” și a lăsat Bisericii o seamă de scrieri duhovnicești de mare importanță pentru creștinătate, fiind socotit de asemenea ocrotitorul studenților și al profesorilor. Sfântul Grigorie cel Mare a murit în anul 604, iar cinstitele sale moaște se află în Catedrala Sfântul Petru de la Vatican.

Sf. Grigorie cel Mare, cunoscut drept Dialogul în Biserica Ortodoxă Răsăriteană, a fost și un combatant al ereziei donatiste. Această erezie a apărut în nordul Africii, în contextul prigoanei creștinilor de la începutul sec. IV. Conform acestei dogme, creștinii ce renunțaseră la credința lor, în aceste condiții, nu puteau fi acceptați înapoi în Biserică. În special preoții erau considerați trădători și nu putea exista niciun fel de pocăință pentru aceștia. Donatiștii mergeau mai departe spunând că eficacitatea și chiar validitatea Sfintelor Taine depindeau de structura morală a săvârșitorului. Pe lângă Sf. Grigorie Dialogul și Fericitul Augustin sau, mai târziu, Sf. Simeon al Tesalonicului au scris împotriva acestei erezii. Deși a dispărut aproape complet odată cu invaziile musulmane din sec. VII, urmări ale acestei erezii se pot găsi foarte ușor și în zilele noastre, când auzim, spre exemplu: „nu merg la biserică pentru că popa e bețiv și curvar” sau „ce valoare are Liturghia dacă preotul este mincinos și hoț”.

În fiecare zi vă hrăniți trupurile cu cele necesare pentru a le păstra sănătoase. În același fel faptele voastre bune trebuie să fie hrana zilnică a inimilor voastre. Trupurile sunt hrănite cu mâncare iar sufletele cu fapte bune. Nu trebuie să refuzați sufletelor, care vor trăi o veșnicie, ceea ce oferiți trupului, care este supus morții.

Sf. Grigorie cel Mare