
Serghei Simeonovici s-a născut la Moscova pe 23 septembrie 1896, într-o familie ortodoxă. Despre copilărie își amintește dragostea cu care se afunda pentru mult timp în rugăciune. Experiază lumina necreată în anii tinereții, moment ce se impregnează adânc în viața lui Serghei. Absolvent al unor școli de pictură, artă și sculptură, cuviosul își dezvoltă talentul și simțul artistic primit în dar.
Ca urmare a mișcărilor violente ale bolșevismului, părăsește Rusia și ajunge la Paris. După câtva timp de rătăcire prin practicile mistice hinduse, dar și realizând neputința artei de a reda curățenia Adevărului absolut, este vizitat a doua oară în viață de experiența mistică a divinului. Această dezlegare îl va aduce la concluzia că:
Singura adevărată robie nu este decât cea a păcatului. Singura adevărată libertate este învierea în Dumnezeu.
Cuviosul Sofronie
Abandonează pictura și se înscrie la Institutul Teologic „Saint Serge” din Paris, unde are ca profesori mari gânditori ruși precum Vladimir Lossky, Nikolai Berdiaev sau Serghei Bulgakov.
În 1926 intră ca rasofor la Mân. Sf. Pantelimon din Athos. Începe marea atracție și călăuzire duhovnicească sub Sf. Siluan Athonitul de la care primește darul iubirii de vrăjmași. După plecarea starețului Siluan la Domnul, părintele Sofronie de retrage în pustia athonită Karoulia. Dorința de a publica textele duhovnicului său, dar și sănătatea tot mai șubredă îl conduc pe părinte înapoi la Paris. Prima carte despre Starețul Siluan este publicată în 1952, fiind urmată de traduceri în 22 de limbi. În acest răstimp mai mulți ucenici se adună în jurul părintelui, împreună cu aceștia hotărând să plece în Anglia și să întemeieze Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul în Maldon, Essex. În perioada următoare apar mai multe cărți ziditoare și purtătoare de duh.
În 1993, la vârsta de 97 de ani, starețul se stinge din viața pământească. Trupul său este așezat la mănăstirea pe care a ctitorito, în Essex.
A trăi creștinește este cu neputință. Creștinește este cu putință numai a muri!
Cuviosul Sofronie
Lasă un comentariu