Conferința „Rugul Aprins”

Pe 27 mai 2025, împreună cu o mână de frați am participat la o conferință deosebită în cadrul Facultății de Teologie „Justinian Patriarhul”. Acest eveniment a fost intitulat „Rugul Aprins: Isihasm, Martiriu și Renaștere Ortodoxă în Vreme de Prigoană”. Evenimentul a debutat cu o psalmodiere a unui cor de tineri studenți teologi, dedicat sărbătorilor pascale. Introducerea părintelui profesor Gheorghe Holbea a menționat înscrierea mișcării Rugul Aprins în tradiția mai amplă ortodoxă. Trimiterea Sfântului Grigorie Palama, prin lucrarea providențială a lui Dumnezeu, a marcat ideea că salvarea oamenilor este înăuntrul lor. Indicarea direcției împărăției lui Dumnezeu, ca aflându-se înlăuntrul nostru, este subliniată de practica isihastă și de asceză, adică de șlefuirea ființei lăuntrice. Darul lui Dumnezeu nu vine sub formă de medalii sau de premii, ci vine sub o formă copleșitoare, deseori coborând pe omul care îl primește, și nu mărindu-l ca multe dintre recompensele lumii acesteia. Ca și Sfântul Grigorie Palama, lucrarea providențială l-a trimis în mijlocul propagandei iluministe și a perioadei predicilor iezuite și capucine, pe Sfântul Nicodim Aghioritul, undeva în secolul XVIII.

Prima prezentare, a unui părinte de la Cluj, a fost orientată în jurul personalității omului, intelectualului dar și a călugărului Daniil Sandu Tudor, născut în 1896 și decedat în 1962 în catacombele Aiudului. În plină prigoană stalinistă, în mai multe faze, începe rezistența anti-comunistă prin cultură și credință, la mânăstirea Antim din capitală. Această mișcare a fost animată de un grup de intelectuali, scriitori, preoți, jurnaliști, poeți, cu toții însă fiind arestați până în anul 1958. Printre acești se aflau Ion M. Sadoveanu, Paul Sterian, poetul Vasile Voiculescu, Alexandru Mironescu, Anton Dumitriu și mulți alții. De reținut ideea că în aceste vremuri totuși (mă refer la vremurile noastre) suntem martori la metamorfozarea istoriei relativ recente în Sfântă Tradiție, prin canonizarea celor 16 sfinți duhovnici și mărturisitori. Rezistența la tăvălugul anti-hristic se face prin coborârea în catacombele inimii – aceasta este lecția fundamentală a Rugului Aprins.

Părintele prezentator face o analogie frumoasă a rugăciunii ca un cântec sau vibrație a inimii. La fel cum violonistul așează cu delicatețe vioara pe umăr, aplecând ușor capul său spre instrument, dar și spre inimă pentru a se hrăni cu propriul duh, ce este ca arcușul viorii, tot astfel este înfățișată rugăciunea, ca dănțuire a inimii la Antim. Ni se amintește că în tradiția iudaică, scrierea Cântarea Cântărilor din Vechiul Testament era interzisă tinerilor. Această lucrare a primit însă o interpretare nouă în epoca creștină, ca logodire a sufletului uman cu Dumnezeu. Ca tabere de „retreat”, cum am spune noi astăzi, Rugul Aprins propunea 7 zile de priveghere. Acestea trebuiau însoțite de dedicare spre sfințenie, dobândirea Duhului Sfânt, simplitate și efort energic pentru preeminența Duhului asupra materiei. Privegherea nu este altceva decât un timp rânduit spre concentrare și lucrare duhovnicească, ce dă prilej să învățăm a încerca pe deplin practicarea virtuților și a vieții în Hristos. Reiese din lucrările părintelui Sandu Tudor caracterul anti-formalist și împotriva oricărui automatism al acestui tip de „răsboi nevăzut”. În isihasm inima este liturghisitorul iar mintea este altarul. Altarul (rugăciunea) coboară în inimă, însă această permanentă coborâre trebuie însoțită de curățirea minții. În timpul privegherii amintite este necesară disciplina, un oarecare program al minții: studiu, lămurire și mărturisire. Este nevoie de concentrare pe organicitatea calendarului ortodox și pe hramul zilei, ce reprezintă și temei dar și argument. Părintele îndeamnă să ne amintim de insistențele călugărilor athoniți: program și disciplină! Adică să nu fie oră în zi în care să nu știm ce să facem.

Este frumoasă această definiție a cărții: „cimitir de gânduri pus sub slove”. Creștinismul nu este un sistem social, dar are un caracter și un orizont sobornicesc.

Ultima parte a fost susținută de un profesor de filosofie și filologie de la Iași, originar din Tecuci, același oraș unde își are originea și personalitatea despre care ne-a vorbit dumnealui: dl. Alexandru Mironescu. Domnul profesor ne-a povestit despre cum a cercetat 16 ani viața acestui om, inclusiv vizitând Geneva, orașul unde locuiește urmașa domnului Mironescu. S-a amintit în această cuvântare despre părinții neptici (nepsis – adică veghe și luciditate spirituală), aceia care cultivau trezvia, viața contemplativă și asceza. Un element subliniat a fost caracterul aghiofonic al Rugului Aprins, anume ieșirea la iveală a sfințeniei și a sfinților. Acesta a fost nu un curent al ideilor ci al trăirilor, un adevărat așezământ de înnoire filocalică. Ca recomandări livrești, la final, au rămas pe caietul meu: „Filocalia de la Optina” (volumele 1 și 2: https://www.libris.ro/filocalia-de-la-optina-egu973-8926-83-7.html) – pentru a vedea gândirea și spiritualitatea originii unuia din membri mișcării, Ioan Kulîghin, sau Ioan cel Străin; a doua recomandare a fost continuarea lucrării Pelerinul Rus, ce a văzut lumina tiparului sub numele de „Cheile rugăciunii lăuntrice” (https://www.libris.ro/cheile-rugaciunii-launtrice-ed-3-SIH978-606-8217-45-1–p38920126.html). Vă mulțumesc și Doamne ajută!