Etichetă: Athos
-
Ispita
Se spune că atunci când mergi într-un loc sfânt va veni fără îndoială și o încercare, în limbaj duhovnicesc – ispită. E un fel de validare a faptului că ai încercat să faci un lucru bun, iar ispititorul a încercat să te împiedice. Eu văd ispita si ca pe un teren de luptă, unde puterile…
-
Jurnal athonit, iunie 2023 (II)
Un eveniment interesant am trăit în momentul în care am mers să ne închinăm la kiriako (biserica centrală), din apropierea chiliei “Buna Vestire”. Am ajuns în timpul zilei, înainte de slujba prilejuită de hramul sfinților athoniți pe care am descris-o în prima parte a acestui jurnal. Acolo era o pace curată, în care simțeam că…
-
Un programator în drum spre Sfântul Munte
M-am trezit dimineață la ora 04:30. La ora 05:00 am ieșit din casă și am dus bagajele la mașină. Era o liniște perfectă, cum rar mi-a fost dat să observ. Cum mă îndreptam spre mașină, aș fi rămas acolo în mijlocul străzii ca să pot admira mai mult cerul, cu răsăritul minunat al unei veri…
-
Jurnal athonit, iunie 2023 (I)
Pentru mine a fost cel de-al doilea drum în Sfântul Munte. Am călătorit de la București, cu mașina, pe un drum ce mi-a părut mult mai scurt ca prima oară, dat fiind faptul că acum nu am mai fost șofer. Pe drum, entuziasmul și evadarea din cotidian m-a făcut totuși să mă simt ca și…
-
Un tunel spre cunoaștere
Cuvânt cu folos Legat de cuvântul cu folos primit de la Părintele Theologos în Sfântul Munte, despre Sf. Euharistie, m-am gândit la textul rugăciunii recomandată de Mântuitor în Evanghelie: „Pâinea noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi”. Pâinea este ca o mană, ca mana trimisă poporului lui Moise în momentul oportun, pentru a păstra…